FIFI o fantomă răsfățată – Larisa Toader, recenzie

FIFI o fantomă răsfățată este un roman simpatic, dedicat celor mici și celor mari. Întâlnirea noastră a fost una prietenoasă, punctată de zâmbete și chicoteli. Nici nu mă așteptam la altceva, sinceră să fiu.

Cărțile pentru copii sunt întotdeauna un fel de alimentator personal pentru stare de bine și încântare. Le aleg de fiecare dată când am nevoie de o pauză de la viață de adult. Personal, consider cărțile acestea un fel de tobogan pe care alunec direct în propria-mi copilărie, atunci când era absolut credibil faptul că mă puteam întâlni pe pajiște cu o zână fermecată, cu o prințesă blândă, cu un zmeu sau o… fantomă.

 

A fost prima mea întâlnire cu lumea creionată de Larisa Toader și pot să spun că a fost o reușită totală! Deși știu că nu-mi pot fixa așteptările atât de sus (sau mai bine spus: renunț la orice fel de filtru și barieră), Larisa Toader a reușit să mă atragă în apartamentul mângâiat de soare, printre lucrurile vintage (Fernanda, vezi că sunt de partea ta?) și amintiri. Nu vă spun că am simțit că eu am 12 ani, că eu scotocesc prin sertare și colțuri acoperite de pânze de păianjen, că pentru mine apare micuța fantomă răsfățată. Nu mă întrebați ce s-a întâmplat în jurul meu în timpul lecturii. Eu nu am fost acasă. Am fost la București, în apartamentul grozav de pe colț, atentă la fiecare mișcare, dornică să descopăr mistere și să așez fiecare piesă în lăcașul potrivit.

 

Citeste continuarea recenziei pe blogul Anca si cartile!

FIFI o fantomă răsfățată – Larisa Toader, recenzie